O leapsa muzicala

Posted on September 10, 2011

5



Am primit ceva vreme in urma de la Colorbliss o leapsa. Am promis atunci ca o voi onora, si iata ca a venit momentul.

1. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ care nu îţi vine să crezi că ţi-a plăcut când erai mai tânăr.

Pfoai, eram in una din primele vacante la mare fara parinti, fara mama adica, si de la etajul 13 al hotelului Hora din Saturn ascultam Macarena. Mi se parea o dobitocenie fara margini. Asta pana am ajuns in disco pe plaja si am inteles unde ii e farmecul.

2. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ pe care o / îl urai în tinereţe şi pe care acum o / îl adori.

Nu prea am avut astfel de fluctuatii. Am detestat Ace of Base. Acum nu ii mai urasc, dar tot mi se par ne la locul lor..parca eau din alt film.

3. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ care a trecut testul timpului, care îţi place de la început şi până acum.

Prima formatie care m-a facut sa cumpar casete de la Universitate este Scorpions si al lor Wind of chage. Il ascult cu placere oricand, in orice situatie. Apoi am descoperit albumele lor, mi-am dorit sa ii va din concert. Cand au ajuns ei la mine aveam alte griji in cap, iar un concert al lor a parut fara insemnatate.

4. Numeşte un cântec căruia nu-i poţi resista şi te apucă bâţâiala sau datul din picioare.

Huh…ma pune in incurcatura intrebarea…trebuie sa incerc sa imi amintesc cand am balanganit picioare din cauza unei melodii. Sigur ma agita melodia The Lost Song

5. Numeşte un album de pe care îţi place să asculţi fiecare melodie.

Greu, foarte greu. Am mai multe albume ce le devorez melodie cu melodie. Hai sa spunem Innuendo

6. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ de care eşti atât de sătul/ă încât îţi doreşti să nu mai auzi în veci de ea/el

Pai si aici e greu…daca nu imi place nu ii dau voie sa ajunga sa ma plictiseasca in asa hal, iar daca imi place sigur nu ma plictiseste. Dar pentru respectarea regulilor as elimina din muzicoteca mondiala pe Roxy

 

7. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ pe care partenerul tău sau prietenii o/îl adoră şi tu nu-l poţi suferi.

Am amici ce il indragesc pe acest individ . Eu inca nu cred ca el este adevarat si ca cineva a produs video cu el.

8. Coverul tău preferat.

Nu am asa ceva.

 

9. Cântecul sau formaţia preferată în secunda asta.

Ameno

Predau leapsa pe fuga, Lukăi. Daca deja ai primit-o…

Advertisements
Posted in: Standdowncafe